O maşină a intrat într-un grup de elevi care mergeau la şcoală, în localitatea Nepos, judeţul Bistriţa-Năsăud, patru dintre ei fiind răniţi. Copiii sunt conştienţi, iar rănile suferite nu sunt grave.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, un accident rutier s-a produs, miercuri dimineaţă, în localitatea Nepos. Un apel pe numărul 112 anunţa că un minor de 15 ani, care circula ca pieton pe DN 17, a fost lovit de o maşină. Acesta a fost preluat de către un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Bistriţa-Năsăud. Se pare că adolescentul nu circula singur, făcând parte dintr-un grup, însă restul copiilor şi-au continuat drumul către şcoală. Odată ajunşi acolo, cadrele didactice au constatat că alţi trei copii au nevoie de îngrijiri medicale şi au anunţat Salvarea. În total, patru copii au fost transportaţi la spital, dar sunt conştienţi, iar potrivit medicilor, rănile nu le pun viaţa în pericol. Poliţiştii au stabilit că accidentul a fost provocat de o t/nără de 25 de ani care circula pe DN 17 iar din cauza vitezei a pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind grupul de copii. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.