Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au prins în flagrant doi bărbaţi care au adus din Spania un geamantan în care transportau şapte pachete de substanţă vegetală, cu privire la care există suspiciunea că sunt droguri de risc. Halucinogenele au fost aduse din Spania, cu autocarul. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, iar joi, vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
”La data de 8 martie 2023, doi bărbaţi, de 34, respectiv 36 de ani, au fost prinşi în flagrant delict, în timp ce transportau, cu ajutorul unui autoturism, un geamantan. În urma controlului efectuat, în interiorul geamantanului, poliţiştii au descoperit şi ridicat 3 kilograme de substanţă vegetală, de culoare oliv, ambalată în 7 pachete. Drogurile ar fi fost expediate din Spania, cu un autocar, în care a călătorit şi unul dintre bănuiţi, care a supravegheat coletul în timpul transportului”, informează, joi, Poliţia judeţeană Bistriţa-Năsăud.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie -
Profit Financial.Forum Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au deschis pe numele celor doi dosar penal pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc.
Miercuri, cei doi au fost reţinuţi, iar joi vor fi prezentaţi unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.