Poliţiştii de frontieră din Bihor au depistat, la aproximativ un kilometru de graniţă, trei adulţi şi trei copii cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani care încercau să treacă frontiera în Ungaria, fiind reţinuţi şi cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Forntieră, lucrătorii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, judeţul Bihor, au depistat şase cetăţeni irakieni, trei adulţi şi trei copii, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Persoanele în cauză se deplasau pe jos şi au fost depistate la aproximativ un kilometru de graniţa cu Ungaria, fiind oprite de poliţişti deoarece nu-şi justificau prezenţa în zonă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cei şase au fost conduşi pentru audieri, în urma verificărilor stabilindu-se că sunt cetăţeni irakieni, trei adulţi cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani, respectiv trei minori cu vârste între trei ani şi cinci de ani, toţi posesori de documente pentru solicitanţi de azil în ţara noastră.
În cauză au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.