Bărbatul din judeţul Galaţi care şi-a bătut copiii şi a filmat agresiunea, trimiţând filmarea soţiei sale plecată la muncă în străinătate, a fost reţinut, iar joi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru ameninţare, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Galaţi, comisarul şef Gabriela Costin, în urma cercetărilor făcute de poliţiştii şi procurorii din Tecuci, s-a decis reţinerea bărbatului care a fost încarcerat în arestul IPJ Galaţi.
El a fost audiat mai multe ore la Poliţia Tecuci, fiind reţinut în noaptea de miercuri spre joi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul va fi prezentat, joi, instanţei cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de ameninţare, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.
Marţi noapte, în jurul orei 22.00, o femeie a anunţat la 112 că un bărbat de 41 de ani din localitatea Nicoreşti şi-ar fi agresat copii.
Poliţiştii au mers la domiciliul bărbatului, iar în urma verificărilor s-a constatat că, în aceeaşi zi, în jurul orei 12.00, bărbatul şi-a agresat cei doi copii.
Bărbatul a filmat agresiunea şi i-a trimis imaginile soţiei sale, care se află la muncă în străinătate. În urma cercetărilor, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile care prevede ca bărbatul să nu se apropie de cei doi copii la o distanţă mai mică de 100 de metri. Cei doi copii, unul de 2 ani şi celălat de 5 ani, au rămas în grija tatălui, după ce mama lor a plecat la muncă în străinătate, în Anglia. Minorii au fost lăsaţi în grija unei bunici şi beneficiază de asistenţă psihologică. Zilele acestea, după ce mama lor se va întoarce în ţară, se va stabili ce se va întâmpla mai departe, dacă cei doi fraţi vor rămâne în grija mamei, la bunici sau la un asistent maternal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.