Un bărbat din Timişoara a sesizat autorităţile cum că fetiţa lui de opt ani, aflată în custodia mamei, ar fi fost pusă să facă videochat şi că imagini indecente au fost găsite de el pe WhatsApp. Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş spune că a făcut o anchetă şi că pozele au fost făcute din iniţiativa minorei.
Un bărbat din Timişoara a sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului Timiş că a găsit, în contul de WhatsApp al fiicei sale de opt ani, aflată în custodia mamei sale, imagini indecente cu copila.
Bărbatul a spus că bănuieşte că fetiţa a fost pusă să facă videochat.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inspectorii DGASPC Timiş au desfăsurat o anchetă la domiciliul mamei minorei.
”Mama copilului a declarat că nu a ştiut nimic despre filmările indecente descoperite de tată în telefonul acesteia, iar fetiţa a spus că acele filmări au fost făcute din propria iniţiativă pentru a se juca, fără să fi fost pusă de cineva să le facă şi fără ca altă persoană să asiste la filmare. Mama a fost de acord ca fiica sa să fie evaluată psihologic şi inclusă într-un program de consiliere, la DGASPC Timiş. Concluzia specialiştilor este că minora nu se află în situaţie de risc iminent şi nu s-a impus necesitatea instituirii unui plasament în regim de urgenţă”, au transmis reprezentanţii DGASPC Timiş.
Şi poliţiştii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate Timişoara au fost sesizaţi în acest caz, ancheta fiind în curs de desfăşurare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.