Un bărbat de 73 de ani, eliberat din penitenciar la sfârşitul lunii noiembrie, a fost arestat preventiv după ce a încercat să fure telefonul din geanta unei femei. Geanta fusese lăsată în farmacia unui spital din Capitală, unde bărbatul a intrat fără a avea dreptul.
Joi, 05 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut un bărbat, în vârstă de 73 de ani, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la furt calificat, după ce ar fi încercat să sustragă telefonul mobil din geanta unei femei.
Poliţia Capitalei anunţă că, joi dimineaţă, poliţişti de la Secţiai 4 Poliţie au fost sesizaţi, prin intermediul 112, de către o femeie, despre faptul că un bărbat a intrat fără drept în farmacia unui spital, loc destinat doar angajaţilor spitalului, şi a încercat să-i fure un telefon mobil din geanta lăsată nesupravegheată, pe un scaun în farmacia menţionată.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 73 de ani, bănuit de comiterea faptei, el fiind dus pentru audieri la sediul secţiei.
Totodată, în urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul fusese eliberat din penitenciar în 28 noiembrie.
Cercetările sunt continuate pentru tentativă la furt calificat, bărbatul fiind arestat preventiv.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.