Un bărbat din Capitală a fost reţinut, miercuri, fiind suspectat că şi-a ucis soţia cu mai multe lovituri de cuţit, din gelozie. Anchetatorii spun că în urmă cu 22 de ani, el şi-a omorât în acelaşi fel prima soţie şi a făcut 13 de ani puşcărie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul Tribunalului Bucureşti a dispus, miercuri, măsura reţinerii inculpatului Şerban Lulu, de 51 de ani, sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă, a infracţiunii de omor calificat.

”Marţi seară, Serviciul Omoruri a fost sesizat că la o adresă din Bucureşti, Sector 3, a fost găsită decedată o femeie de 49 de ani, ce prezenta leziuni de violenţă. La examinarea medico-legală externă au fost decelate multiple leziuni de violenţă, cadavrul fiind ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit acestora, cercetările efectuate au stabilit că între victimă şi soţul acesteia aveau loc frecvente certuri. Din data de 9 octombrie victima nu a mai fost văzută şi nici nu a intrat în contact cu vreo persoană, ulterior fiind găsită decedată.

”Din datele şi probele administrate s-a conturat ipoteza că principal suspect în această cauză este soţul victimei, dispărut de la domiciliu. S-a reliefat posibilitatea ca acesta să se afle într-o zonă a graniţei de sud a ţării, iar în colaborare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, bărbatul a fost depistat. Ulterior, suspectul, de 51 de ani,  a fost condus la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei”, mai spun poliţiştii.

Surse din cadrul anchetei au precizat că bărbatul şi-a lovit soţia cu un corp dur şi apoi a înjunghiat-o de mai multe ori.

Potrivit aceloraşi surse, în urmă cu 22 de ani, bărbatul şi-a omorât în acelaşi fel prima soţie şi a făcut 13 ani de închisoare pentru omor.

Ambele crime au fost comise din gelozie, mai spun sursele citate. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.