Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost arestat preventiv, marţi, fiind suspectat că a agresat sexual o fetiţă în vârstă de zece ani, incidentul având loc în incinta unui bazin de înot din Piteşti. Anchetatorii au fost sesizaţi în acest caz de către un angajat al bazinului de înot.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, Mădălin Zamfir, poliţiştii argeşeni, sub coordonarea unui procuror, au instrumentat un dosar în care un bărbat de 46 de ani este bănuit de agresiune sexuală, victima fiind o minoră.

Bărbatul a fost arestat preventiv, marti, pentru 30 de zile, decizia judecătorilor nefiind definitivă şi putând fi contestată.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că luni seară bărbatul suspect în acest caz ar fi agresat o fetiţă în vârstă de zece ani, în incinta unui bazin de înot din Pitesti. Fetita, împreună cu o altă copilă, fusese lăsată la bazin de către părinţi, care au plecat. Văzându-le singure, bărbatul de 46 de ani s-a oferit să le învete să înoate.

Un angajat al bazinului de înot a observat cum bărbatul o atinge pe copila de zece ani în zona intimă şi a anunţat autorităţile. Iniţial, un echipaj al Poliţiei Locale Piteşti s-a deplasat la fata loculu, apoi suspectul a fost dus la sediul Politiei municipiului Piteşti, unde a venit şi mama fetiţei. Copila a povestit că bărbatul a atins-o în zona intimă, iar anchetatorii au constatat că suspectul era băut. Acesta este divorţat şi este tatăl unui băiat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.