Pompierii argeşeni au intervenit, marţi după-amiază, pentru salvarea unui bărbat care a fost prins sub un mal de pământ, la Piteşti. Bărbatul a fost scos în stop cardio-respirator, iar în cele din urmă a fost declarat decedat.
Accidentul a avut loc în cartierul Trivale din municipiul Piteşti. Acolo au fost trimise o autospecială de intervenţie, o autospecială cu modul multirisc şi un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost prins cu partea inferioară a corpului, iar primele date arătau că el a fost conştient.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cele din urmă, bărbatul a fost scos de către echipajele de salvare, el fiind în stop cardio-respirator. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, fiind declarat decedat.
Poliţia judeţeană Argeş a stabilit, în urma primelor verificări, că bărbatul era angajat al unei societăţi comerciale şi participa la lucrări excavaţie pentru reţeaua de canalizare.
"În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, neluarea şi respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă”, informează IPJ Argeş.
De asemenea, au fost sesizaţi reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale care se impun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.