Un autobuz de transport public a luat foc, joi după-amiază, într-o staţie aflată în mijlocul unuia dintre cele mai mari cartiere de blocuri ale municipiului Arad, pasagerii reuşind să iasă la timp, însă vehiculul a ars ca o torţă, degajându-se o coloană de fum dens care s-a văzut de la câţiva kilometri şi a afectat două cartiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Incendiul a izbucnit în momentul în care un autobuz urban, care circulă pe Linia 21 din municipiul Arad, a ajuns aproape de staţia din cartierul Alfa, unul dintre cele mai mari cartiere de blocuri din oraş.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zona este una aglomerată, în apropiere fiind o piaţă, un supermarket şi mai multe magazine, iar locuitori din cartier au declarat pentru News.ro că au auzit o bubuitură, după care au văzut autobuzul în flăcări.

”Urma să oprim în staţie şi brusc ne-am trezit cu mult fum. Şoferul a oprit înainte de staţie şi am ieşit în grabă, iar în spatele autobuzului am văzut flăcări mari, apoi s-a auzit ca o explozie”, a spus o pasageră.

Vehiculul, care aparţine Companiei de Transport Public Arad, a ars ca o torţă în faţa unui bloc, iar la final a rămas doar caroseria. Explozia auzită de localnici a fost de la o anvelopă care a ars, iar o fereastră de la parterul blocului s-a spart din cauza suflului.

O coloană densă de fum degajat de incendiu a acoperit două cartiere, respectiv Alfa şi Pârneava, fiind vizibilă de la câţiva kilometri.

Pentru stingerea flăcărilor au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Strada cu staţia de autobuz a fost complet închisă de poliţişti, iar perimetrul a fost asigurat până la încheierea intervenţiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.