Poliţiştii şi procurorii arădeni fac cercetări pentru înşelăciune şi fraudă informatică după ce aproximativ 400 de tone de cupru au fost preluate cu acte false dintr-un depozit aflat în Zona Liberă Curtici, marfa fiind încărcată în mai multe camioane pe baza unei comenzi electronice false şi a altor documente falsificate prezentate de şoferi, care ar face parte dintr-o grupare infracţională. Angajaţii firmei prejudiciate şi-au dat seama că au fost înşelaţi la câteva ore după ce camioanele plecaseră, iar prejudiciul este estimat la 20 de milioane de lei.
Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, a declarat, marţi, pentru News.ro, că o anchetă a Poliţiei şi Parchetului are loc după ce o cantitate foarte mare de cupru a fost preluată ilegal de la o firmă aflată în Zona Liberă Curtici.
"Poliţia a venit să ne solicite acces la imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în oraş, pentru a identifica acele camioane în care a fost încărcat cuprul", a declarat primarul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procurorul Dan Ursu, a confirmat că are loc o anchetă pentru înşelăciune, în timp ce Biroul de presă al Poliţiei Judeţene a adăugat că se fac cercetări atât pentru înşelăciune, cât şi pentru fraudă informatică.
Conform unor surse din rândul anchetatorilor, cuprul a fost încărcat în mai multe camioane la sfârşitul săptămânii trecute, în baza unei comenzi electronice primite de firma prejudiciată, care deţine un depozit în perimetrul terminalului feroviar de mărfuri din zona Staţiei CFR Curtici.
Firma ar fi primit comanda electronică pentru 400 de tone de cupru, iar ulterior s-au prezentat camioane pentru încărcarea mărfii, şoferii prezentând documente, inclusiv acte de identitate, despre care anchteatorii spun că fuseseră falsificate.
Angajaţii firmei din Curtici au constatat după câteva ore de la plecarea camioanelor că au fost înşelaţi, prejudiciul fiind de aproximativ 20 de milioane de lei.
În baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate pe străzi din Curtici, dar şi în baza unor informaţii, autorităţile încearcă să-i identifice pe şoferi, suspectându-se că înşelăciunea a fost pusă la cale de o grupare infracţională.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.