Poliţiştii de frontieră de la Nadlac II, judeţul Arad, au descoperit, ascunşi în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean bulgar, patru cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, care încercau să iasă ilegal din ţară.
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Poliţiei de Frontieră, sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 66 de ani, conducând un TIR înmatriculat în Bulgaria.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Germania.
”Poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, au fost descoperite ascunse printre bunurile transportate, patru persoane. În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt trei barbaţi şi un minor, cetăţeni din Afganistan şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 16 şi 32 de ani, solicitanţi de azil în România. Aceştia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, se arată în comunicat.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi faţă de şoferul camionului, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini ascunşi în camion.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.