Echipaje de intervenţie au fost mobilizate, în noaptea de marţi spre mirecuri, pe malul Lacului Ghioroc, aflat la aproximativ 25 de kilometri de municipiul Arad, după ce o maşină a ieşit de pe şosea şi a căzut în apă. Autoturismul s-a scufundat la scurt timp şi nu se ştie deocamdată dacă există supravieţuitori.
Martorii au sunat la 112 aproape de miezul nopţii, anunţând că un autoturism a părăsit brusc partea carosabilă la intrare în localitatea arădeană Ghioroc şi a plonjat în lac, o zonă de agrement cunoscută.
Poliţiştii din localitate au ajuns primii la locul incidentului şi au reuşit să vadă plafonul autoturismului, înainte ca acesta să se scufunde.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Fiind întuneric, fără surse de lumină pe luciul apei, poliţiştii au aşteptat intervenţia echipajelor trimise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
”Am trimis un echipaj descarcerare grea, autospeciala de scafandri, o barcă, un Duster, doi ofiţeri şi şapte subofiţeri, iar operaţiunile de căutare-salvare sunt în derulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Autorităţile nu ştiu deocamdată câte persoane se aflau în autoturism şi nici dacă există supravieţuitori.
Echipajele de intervenţie au instalat echipamente şi încearcă să scoată autoturismul, în timp ce scafandrii caută eventuale victime
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.