Două persoane au murit şi alte cinci au fost rănite grav, luni seară, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal pe un drum din judeţul Arad, din primele date reieşind că unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens.
Accidentul a avut loc pe drumul dintre Arad şi Ineu, la intrarea în localitatea Şicula, unde două autoturisme care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal. Într-una dintre maşini se aflau patru persoane, iar în cea de-a doua, trei persoane, martorii aflaţi în trafic sunând la 112.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, cele patru persoane aflate într-unul dintre autoturisme au rămas încarcerate. Două dintre acestea au fost găsite decedate de către pompieri, iar celelalte două erau inconştiente. Persoanele rănite au fost scoase din autovehicul şi preluate de ambulanţe, urmând să fie duse la spital.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Cele trei persoane din cel de-al doilea autoturism au fost, de asemenea, rănite, una fiind inconştientă. Ceilalţi doi răniţi au multiple leziuni şi fracturi.
În prezent, poliţiştii fac cercetări la faţa locului, din primele date rezultând că unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contransens.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.