Un şofer din Arad este cercetat penal şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce a lovit cu maşina, intenţionat, un poliţist, apoi a fugit de la locul accidentului. El este acuzat de ultraj şi părăsirea locului accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În data de 07.11.2023, în jurul orei 14.30, inculpatul C.M.P., în timp ce conducea pe strada Nicolae Grigorescu din municipiul Arad, autoturismul marca Dacia, model Logan, a intrat cu intenţie în persoana vătămată P.S.I., poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acroşându-l la nivelul piciorului drept şi fiindu-i astfel provocate leziuni traumatice pentru care necesită 10-15 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, inculpatul a părăsit locul incidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Iniţial, şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, apoi procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând din 28 noiembrie. 
 
Bărbatul este acuzat de ultraj şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.