Trupul unui bărbat de aproximativ 60 de ani a fost găsit, duminică, pe un câmp, între localităţile Buceava şi Gurahonţ din judeţul Arad, în zona în care a avut loc o viitură puternică în urma ploilor. Familia anunţase dispariţia bărbatului.
UPDATE: ”În ziua de 25 Iunie a.c., poliţiştii din Gurahonţ au fost sesizaţi despre faptul că, pe un teren agricol situat pe raza localităţii Brazii, a fost găsit un cadavru. Din primele verificări, s-a stabilit că este vorba de un bărbat de 74 de ani, din localitatea Brazii. Cercetarea la faţa locului a stabilit că nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului, trupul nu prezintă urme de violenţă. Victima ar fi fost surprinsă în gospodăria sa, de viitură”, a transmis IPJ Arad.
Sursa citată a precizat că trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”O persoană, pentru care a fost sesizată dispariţia de la domiciliu, a fost găsită la aproximativ 5 km de locuinţă, cu multiple traumatisme, decedată. Organele de cercetare verifică circumstanţele şi împrejurările în care s-a produs această situaţie”, a anunţat IGSU.
Reprezentanţii ISU Arad spun că nu pot confirma că persoana a fost luată de viitură, dar că a fost găsită în zona unde a trecut viitura.
”Între Buceava si drumul spre Gurahoţ, pe câmp, în afara localităţii a fost găsită persoana decedată. Este vorna de un bărbat de 60 ani aproximativ. Trupul era în zona cu viitură, dar nu putem confirma că a fost luat de viitură”, a explicat Gheorghe Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
În urma fenomenelor meteorologice periculoase cod portocaliu de viituri şi torenţi în Bazinul Hidrografic Criş Alb, în zona localităţii Buceava Şoimuş s-a produs o viitură care a inundat două sate, a transmis, duminică, ISU Arad.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.