Poliţiştii din Arad caută patru persoane care au încercat să fure un bancomat, legându-l cu o chingă de un autoturism, pentru a-l smulge. Suspecţii au încercat şi să fure din casa de schimb valutar din aceeaşi incintă, dar nu au reuşit.
”În această dimineaţă, la ora 04:05, s-a sesizat prin SNUAU 112 că persoane necunoscute încearcă pătrundă prin efracţie în incinta unei societăţi comerciale de pe Calea Aurel Vlaicu. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au constatat că, în jurul orei 04:00, patru persoane mascate au forţat uşa de acces în magazin, au pătruns în interior şi folosindu-se de o chingă, au legat bancomatul amplasat în proximitatea intrării, de un autoturism şi au încercat smulgerea aparatului, fără a reuşi acest lucru”, a transmis, miercuri dimineaţă, IPJ Arad.
Sursa citată a precizat că, în acelaşi timp, doi dintre autori s-au deplasat la ghişeul de schimb valutar care funcţionează în interiorul magazinului şi folosindu-se de o rangă au forţat uşa fără a pătrunde în interior.
”Autorii au abandonat activitatea infracţională, fiind surprinşi de un angajat. Cele patru persoane au părăsit locaţia fără a duce la sfârşit rezoluţia infracţională”, a mai transmis IPJ Arad.
Poliţiştii încearcă să găsească cele patru persoane, fiind deschis dosar pentru tentativă de furt.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.