Aproape 50 de tone de deşeuri, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi saltele uzate au fost oprite la intrarea în ţară, la puncte de trecere a frontierei din vestul ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţiştii de frontieră de la Borş II, judeţul Bihor, şi Nădlac II, judeţul Arad, împreună cu lucrători din cadrul Comisariatelor Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad, au făcut controlul pentru trei mijloace de transport încărcate cu peste 47 de tone de deşeuri constând în îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi saltele uzate.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
 
”În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de către trei cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi saltele uzate de la diferite societăţi comerciale din Germania şi Olanda pentru firme din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor  Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorului Bihor şi Arad”, se arată într-un comunicat de presă, de joi, al Poliţiei de Frontieră.
 
În urma verificărilor s-a constatat că mijloacele de transport erau încărcate cu 47.500 kg de deşeuri constând în articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, mobilier şi saltele uzate pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
 
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.