Aproape 50 de migranţi din şase ţări din Asia au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, în timp ce încercau să iasă ilegal din România, spre Ungaria. Ei erau ascunşi în două TIR-uri, iar unul dintre acestea avea un locaş special amenajat, un perete dublu, pentru a ascunde transfugii.
”În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni, un român şi un turc, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România şi Turcia. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, confecţii metalice şi piese auto pentru societăţi comerciale din Germania şi Franţa”, se precizează într-un comunicat de presă, de sâmbătă, al Poliţiei de Frontieră.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma controlului amănunţit al mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în semiremorcă, printre bunurile transportate, respectiv într-un locaş special amenajat în partea din faţă a semiremorcii cu perete dublu, în total, 47 cetăţeni străini.
”Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria, Pakistan, Sri Lanka, Irak şi Afganistan, unii dintre aceştia fiind intraţi legal, iar alţii fiind solicitanţi de azil în România”, se mai arată în comunicat.
Poliţiştii de frontieră au început cercetările pentru infracţiuni de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru migranţi.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.