Trei porci mistreţi şi-au făcut apariţia, vineri seară, după lăsarea întunericului, pe un bulevard din zona de nord a oraşului Ploieşti, animalele fiind filmate dintr-un autoturism, de către un pasager. Două apeluri care semnalau prezenţa animalelor au fost primite la 112, însă jandarmii nu au găsit mistreţii în zonă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În mesajul postat pe un grup de pe Facebook de persoana care a filmat mistreţii, se arată că înregistrarea a fost făcută vineri seară, în zona Cablul Românesc, pe un bulevard din zona de nord a oraşului. În videoclip se vede cum trei porci mistreţi ies din zona verde de pe marginea şoselei în faţa unui autoturism, apoi traversează bulevardul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, Daniel Chirvase, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că două persoane au sunat vineri seară, în jurul orei 22:30, pentru a sesiza prezenţa mistreţilor în zona străzii Cameliei din Ploieşti, la ieşirea către municipiul Câmpina.
Echipajele de jandarmi trimise la faţa locului nu au găsit niciun animal, însă au rămas în zonă pentru a monitoriza situaţia.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.