Un antrenor al lotului naţional de bob şi sanie este cercetat, după ce a obligat mai multe sportive să se prostitueze. El le-a determinat pe tinere să se culce cu diferiţi bărbaţi în schimbul unor sume de bani, motivând că sumele astfel obţinute reprezintă sponsorizări pentru echipă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că poliţiştii şi procurorii DIICOT au făcut două percheziţii în municipiul Constanţa şi au pus în executare mandate de aducere, la persoane suspectate de trafic de persoane.

”Acţiunea vizează prinderea unor persoane care, profitând de autoritatea, funcţiile deţinute, starea de dependenţă emoţională şi aservire a victimelor, ar fi exploatat sexual, prin obligare la practicarea prostituţiei, mai multe tinere sportive ce ar fi făcut parte dintr-un lot naţional feminin de sporturi de iarnă, în scopul obţinerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări pentru acest lot”, au anunţat poliţiştii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ei au precizat că două persoane sunt cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată, influenţarea declaraţiilor şi complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

”Astfel, spre sfârşitul anului 2013, având funcţia de antrenor al lotului naţional feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, principala persoană cercetată ar fi recrutat 3 victime, identificate până în prezent, prin abuz de autoritate, inducere în eroare cu privire la obţinerea unor performanţe sportive interne şi internaţionale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituţiei, scop ce ar fi fost atins, exploatarea acestora având loc până la sfârşitul anului 2019”, a precizat sursa citată.

Anchetatorii au menţionat că o persoană cercetată ar fi adăpostit victimele într-un imobil din municipiul Constanţa şi apoi transportat şi în străinătate unde le-a obligat să întreţină acte sexuale cu bărbaţi, pentru a obţine sponsorizări pentrul lotul respectiv.

De asemenea, poliţiştii au menţionat că în luna mai 2023, persoana cercetată ar fi efectuat demersuri pentru ca una dintre victime să-şi retragă sau să infirme declaraţia dată anterior în faţa anchetatorilor.

”În ceea ce o priveşte pe cea de-a doua persoană cercetată, aceasta ar fi pus la dispoziţie, cu titlu gratuit, spaţiile de cazare pe care le-ar fi deţinut, sportivelor lotului naţional feminin de sporturi de iarnă, însă, ar fi impus, ulterior, cheltuieli fictive de cazare şi masă, ar fi efectuat anumite plăţi reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora ar fi fost obligate victimele.

Datele obţinute până în prezent au relevat faptul că persoanele cercetate ar avea un stil de viaţă ridicat, ar deţine sau utiliza imobile şi autoturisme de lux, ar frecventa cluburi exclusiviste din România, în special din municipiul Constanţa, dar şi din străinătate, unde s-ar desfăşura campionate internaţionale, acestea fiind alte elemente circumstanţiale care ar fi condus la starea de dependenţă emoţională şi aservire a tinerelor exploatate”, au mai anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au menţionat că din probele existente la dosar, ”rezultă multe aspecte conform cărora principala persoană cercetată ar fi identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-şi metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-şi satisface dorinţele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său şi pentru a câştiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora.

Poliţiştii au mai transmis că deşi una din persoanele anchetate ar fi promovat în faţa sportivelor ”ideea că dacă vor întreţine relaţii sexuale cu oamenii de afaceri, vor obţine atât sume de bani şi alte servicii pentru ele sau pentru lot, cât şi influenţă în societate, s-a constat că acest motiv ar fi constituit şi principalul mod de aservire a sportivelor pentru a accepta solicitările lui, întrucât le-ar fi «dovedit» că este preocupat pentru binele lor”.

Anchetatorii au mai stabilit că sumele de bani provenite din decontările frauduloase ”reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia şi persoanelor din anturajul lui şi o modalitate de a le menţine în starea de dependenţă emoţională, în scopul exploatării sexuale”.

Conform unor surse judiciare, una dintre persoanele anchetate este antrenor al lotului naţional de bob şi sanie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.