Poliţiştii şi procurorii din Bucureşti au demarat o anchetă, fiind cercetat un bărbat suspectat că ar fi sustras 20 de trotinete electrice de la o firmă, după dezactivarea sistemului GPS. Suspectul a vândut unele dintre trotinete, iar pe altele le-a închiriat.
”În seara de 20.11.2020, în jurul orei 23.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 23 Poliţie a fost sesizată de către reprezentantul unei societăţi comerciale cu privire la faptul că în ultima perioadă, prin dezactivarea sistemului GPS, mai multe trotinete electrice au fost sustrase de pe raza municipiului Bucureşti. Poliţiştii au demarat investigaţiile şi în scurt timp au reuşit recuperarea a 10 trotinete electrice”, a transmis, duminică, Poliţia Capitalei.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că, după cercetări, a fost bănuit un bărbat de 36 de ani, din Bucureşti, care ar fi sustras trotinetele, parte din ele comercializându-le, iar altele, după ce le-a vopsit, le-ar fi închiriat în regim propriu.
”Ieri, 21.11.2020, la adresa bărbatului, în baza mandatului, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate alte 10 trotinete electrice. Cercetările sunt continuate de Secţia 23 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, au mai transmis poliţiştii.
Potrivit acestora, toate cele 20 de trotinete electrice, în valoare de 40.000 de lei urmează a fi predate persoanei vătămate.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.