Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a deschis o anchetă, după ce un tânăr a murit în timp ce lucra la repararea unui acoperiş, în Timişoara. Proprietara locuinţei îl auzise spunând că lucrează deja de 17 ore, iar inspectorii trebuie să stabilească dacă muncitorul era epuizat. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Ionuţ Sârbu, a declarat, marţi, pentru News.ro, că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce luni seara un tânăr de 28 de ani a murit în timp ce repara acoperişul unei case.
”Conform procedurilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi încearcă să afle cum s-a produs incidentul. Tânărul a fost chemat de proprietara imobilului să îi repare acoperişul locuinţei, iar în timp ce acesta se afla pe acoperiş, se pare că i s-a făcut rău şi a murit. Femeia care a acuzit cum tânărul s-a prăbuşit, a sunat imediat la numărul de urgenţe 112”, a declarat Ionuţ Sârbu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a dechis o anchetă în acest caz. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, inspectorii cercetează dacă tânărul era asigurat când a urcat pe acoperişul casei şi dacă a muncit prea multe ore în acea zi.
Femeia care l-a angajat pe tânăr să îi repare acoperişul le-ar fi spus pompierilor sosiţi la intervenţie că atunci când bărbatul a sosit la ea, înainte să se urce pe casă, i-a spus că în ziua respectivă muncise deja 17 ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.