Peste 220.000 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi menaj, considerate bunuri cu risc fiscal ridicat, în valoare de 4,4 milioane de lei, au fost confiscate în Punctul de trecere al frontierei Bechet, anunţă, marţi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit ANAF, inspectorii antifraudă au identificat şi indisponibilizat în Punctul de trecere al frontierei Bechet un mijloc de transport care avea ca scop declarat starea de tranzit pe teritoriul naţional, cu destinaţie Slovacia. Acesta transporta 224.326 articole din categoriile încălţăminte, îmbrăcăminte şi menaj, cu o valoare de piaţă estimată la vânzare de 4,4 milioane lei.
”Întrucât s-au conturat suspiciuni cu privire la beneficiarul real al bunurilor transportate, existând riscul ca mărfurile să nu tranziteze teritoriul naţional şi să fie valorificate în România, în urma unei colaborări internaţionale iniţiată prin sistemul Eurofisc, s-a dispus măsura indisponibilizării bunurilor în vederea confiscării”, a precizat sursa citată.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.