Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit, marţi după-amiază, pentru salvarea a două persoane, aflate într-o ambarcaţiune care nu se mai putea deplasa pe mare deoarece suportul cârmei se rupsese.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat, marţi, intervenţia unei nave SAR din cadrul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, pentru a acorda asistenţă unei ambarcaţiuni aflate în dificultate pe mare.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La bordul ambarcaţiunii IRINI, tip «pleasure craft», două persoane de naţionalitate română solicită ajutorul pentru a ajunge la mal. Ambarcaţiunea se află în imposibilitate de a se mai deplasa, deoarece suportul cârmei s-a rupt, iar condiţiile meteo sunt nefavorabile, cu marea agitată”, au precizat reprezentanţii ARSVOM. â
 
Sursa citată a menţionat că nava SAR Ares s-a deplasat cu o viteza de 20 noduri spre locul indicat de MRCC.
 
La ora 16:15, Sar Ares a luat la remorca ambarcaţiunea împreună cu cele doua persoane şi se îndreaptă cu acestea spre Portul Constanţa, cu o viteză de 6 noduri.
 
Atât cele două persoane cât şi ambarcaţiunea acestora se află în siguranţă, a menţionat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.