Doisprezece localnici din comuna prahoveană Vărbilău au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, marţi, în condiţiile în care ce o masivă alunecare de teren pune în pericol mai multe case din satul Livadea. Pământul s-a dislocat pe o suprafaţă de 15 hectare, iar alunecarea nu este stabilizată, transmit autorităţile.
Opt persoane care locuiesc în trei case din satul prahovean Livadea îşi părăsesc locuinţele, marţi după amiază, din cauza unei alunecări de teren care pune în pericol cele trei imobile.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În cursul dimineţii, alte patru persoane, care locuiau în trei imobile din aceeaşi zonă, au plecat din casele lor din acelaşi motiv.
Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, o comisie cu competenţe în de evaluarea situaţiilor de acest gen a constatat că alunecarea de teren din satul Livadea se produce pe o suprafaţă de aproximativ 15 hectare, iar în total nouă case sunt în pericol din caza pământului dislocat.
Trei dintre imobile nu sunt locuite.
Cei 12 steni nevoiţi să-şi părăsească locuinţele se mută la rude, precizează sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.