Primii doi mineri care au fost găsiţi de salvatori, după ce au fost surprinşi de surparea tavanului unui abataj vor fi scoşi la suprafaţă, pe rând, în timp ce cel de-al treilea este căutat încă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liderul Sindicatului Muntele din Valea Jiului, Darius Câmpean a declarat pentru News.ro că înainte de ora 2.00 estimează că urmează să fie scos din subteran primul miner găsit de salvatori.

”În aproximativ 30 de minute sperăm să reuşească salvatorii să scoată la suprafaţă primul miner. Intervenţia este dificilă, vă daţi seama că îl scot dintr-o mină. Va fi scos pe targă”, a declarat Darius Câmpean.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

După ce primul miner va fi scos la suprafaţă, salvatorii vor reintra în mină pentru a-l scoate la suprafaţă şi pe cel de-al doilea miner găsit.

”Cel de-al doilea este bine. Are suficent spaţiu, am înţeles că are loc şi să se plimbe pe acolo”, a mai spus Darius Câmpean.

În ceea ce îl priveşte pe cel de-al treilea miner surprins în subteran, salvatorii nu au niciun semn de la el, însă căutarea lui va continua în această noapte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.