Trei persoane au fost rănite luni dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate şapte maşini, pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul către Otopeni, în apropiere de pasarela IKEA.
"În jurul orei 06.40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Şos. Bucureşti-Ploieşti.
Din primele date, accidentul s-a produs pe Şos. Bucureşti-Ploieşti, sensul către Otopeni, în apropiere de pasarela IKEA, fiind vorba despre şapte autovehicule implicate. În urma impactului au rezultat trei victime. Persoanele în cauză au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale", anunţă Poliţia Capitalei.
Şoferii celor şapte maşini au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero.
La acest moment, traficul rutier se desfăşoară cu dificultate sub îndrumarea poliţiştilor rutieri.
Se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului de circulaţie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.