Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe principalul suspect în cazul crimei de la o bază sportivă din Mamaia, un bărbat de 49 de ani, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. Procurorii afirmă că acesta şi-a ucis victima cu cruzime, lovind-o astfel încât i-a provocat fracturi, strangulând-o şi înfigându-i un cuţit în gât. Ulterior, suspectul l-a acoperit pe bărbat cu haine şi hârtii şi i-a dat foc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a oferit detalii despre modul în care a fost ucis bărbatul în baza sportivă din Mamaia. 
 
“La data de 26 iulie 2023, în jurul orei 02:30, pe fondul unei stări conflictuale anterioare şi al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat, în scop de răzbunare, la baza sportivă Tenis Club Mamaia - Baza Neptun din staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa, unde a ucis-o, prin cruzimi, pe victima Stoica Gheorghe, în vârstă de 69 de ani, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnul în zona extremităţii cefalice, a doborât-o la podea, unde a călcat-o în picioare şi i-a provocat mai multe fracturi costale, apoi a strangulat-o cu un şnur, i-a înfipt un cuţit în gât (cuţit găsit în gâtul victimei), iar în final a aruncat mai multe obiecte de vestimentaţie şi hârtii peste victimă şi a incendiat-o, astfel că i-a provocat arsuri de gradele III şi IV pe circa 30% din suprafaţa corpului, toate leziunile traumatice conducând la decesul victimei, survenit după suferinţe puternice şi prelungite”, a anunţat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. 
 
Suspectul urmează să fie prezentat joi, Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că în noaptea de miercuri spre joi, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, de 49 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de omor. 
El este suspectat că în noaptea de marţi spre miercuri a omorât un bărbat, de 69 de ani, în incinta unei baze sportive din staţiunea Mamaia. 
Bărbatul a fost dus şi încarcerat, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. 
 
Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit mort, miercuri, în recepţia unei baze sportive din Mamaia, iar pe trupul său au fost descoperite urme de violenţă. Victima a fost înjunghiată şi apoi ar fi fost incendiată, având arsuri pe o suprafaţă importantă a corpului. Bărbatul a fost găsit de un client al bazei, care venise să joace tenis şi care a anunţat autorităţile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.