Wilma Mankiller, care a inspirat copiii amerindieni, fiind un lider puternic al naţiunii Cherokee, dar modest, care a extins educaţia timpurie şi asistenţa medicală rurală, a fost onorată cu o păpuşă Barbie, ca parte a seriei "Femei care inspiră" a producătorului de jucării Mattel.
O ceremonie publică în cinstea moştenirii lui Mankiller va avea loc marţi în Tahlequah, în nord-estul Oklahomei, unde îşi are sediul Naţiunea Cherokee, scrie apnews.com.
Mankiller a fost prima femeie şef principal al naţiunii, conducând tribul timp de un deceniu, până în 1995. Ea s-a concentrat pe îmbunătăţirea condiţiilor sociale prin consens şi pe restabilirea mândriei faţă de moştenirea nativilor. S-a întâlnit cu trei preşedinţi americani şi a primit Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă a naţiunii.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
De asemenea, ea a răspuns cu umor la remarcile ironice despre numele ei de familie - un titlu militar - şi de multe ori a dat un răspuns direct: "Mankiller este de fapt o poreclă bine meritată". A murit în 2010.
Actualul lider al tribului, şeful principal Chuck Hoskin Jr. a lăudat Mattel pentru comemorarea lui Mankiller.
"Wilma Mankiller a arătat nenumăratelor tinere să fie neînfricate şi să vorbească pentru drepturile indigene şi ale omului", a declarat Hoskin. "Wilma Mankiller este o campioană pentru Naţiunea Cherokee, pentru Ţara Indienilor şi chiar pentru propria mea fiică".
Mankiller, a cărei înfăţişare se regăseşte pe un sfert de dolar american emis în 2021, este a doua femeie amerindiană onorată cu o păpuşă Barbie. Faimoasa aviatoare Bessie Coleman, care avea origini de culoare şi Cherokee, a fost înfăţişată la începutul acestui an.
Alte păpuşi din serie le includ pe Maya Angelou, Ida B. Wells, Jane Goodall şi Madam C.J. Walker.
Lansarea păpuşii Barbie care o înfăţişează pe Mankiller purtând o fustă cu panglică, pantofi negri şi un coş împletit a fost întâmpinată cu reacţii contradictorii.
Mulţi spun că păpuşa este un omagiu potrivit pentru un lider remarcabil care a înfruntat conflictele şi a ajutat tribul să îşi dubleze numărul de locuri de muncă şi să construiască noi centre de sănătate şi programe pentru copii.
Totuşi, unele femei Cherokee sunt critice, spunând că Mattel a trecut cu vederea detalii problematice de pe păpuşă şi de pe ambalaj.
"Emoţiile amestecate împărtăşite de mine şi de multe alte femei Cherokee care au cumpărat acum produsul se învârt în jurul întrebării dacă o Barbie Wilma surprinde moştenirea ei, trăsăturile sale fizice şi importanţa de a centra femeile Cherokee în procesul de luare a deciziilor", a declarat Stacy Leeds, decan al facultăţii de drept de la Arizona State University şi fost judecător al Curţii Supreme a Naţiunii Cherokee, într-un e-mail pentru The Associated Press.
Regina Thompson, o ţesătoare de coşuri Cherokee care a crescut în apropiere de Tahlequah, nu crede că păpuşa seamănă cu Mankiller. "Mattel ar fi trebuit să ia în considerare mocasini tradiţionali pucker toe, în loc de pantofi negri, şi să includă simboluri pe coşul pe care Cherokee le folosesc pentru a spune o poveste", a afirmat ea.
"Numele lui Wilma este singurul lucru Cherokee de pe acea cutie", a spus Thompson. "Nimic din acea păpuşă nu este Wilma, nimic".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.