Mei Xiang, femela de panda-uriaş de la grădina zoologică din Washington, a născut, vineri, un pui la patru ani de la ultima ei sarcină, au anunţat responsabilii instituţiei, scrie AFP.
"Suntem încântaţi să vă anunţăm că Mei Xiang a născut la ora 18.35 (22.35 GMT) şi că îşi îngrijeşte nou-născutul cu atenţie", a scris pe Twitter National Zoo, precizând că mama îşi alăptează puiul şi îl îmbrăţişează.
Admiratorii animalului au putut să urmărească naşterea în direct datorită unei camere accesibile pe site-ul grădinii zoologice, care a filmat 24 de ore din 24.
Mei Xiang, în vârstă de 22 de ani, a fost inseminată artificial pe 22 martie cu lichid seminal de la masculul Tian Tian, tot un panda de la grădina zoologică, care va împlini 23 de ani la sfârşitul lunii.
De la sosirea lor în 2000, Mei Xiang a născut trei pui care au supravieţuit: doi masculi - Tai Shaun în 2005 şi Bei Bei în 2015 - şi o femelă, Bao Bao, în 2013. Cei trei s-a întors în China când au împlinit 4 ani, termenul contractului de parteneriat cu centrul de conservare chinez.
Întoarcerea în China a lui Mei Xiang şi Tian Tian este prevăzută în decembrie.
Acordul americano-chinez prevede şi plata a 500.000 de dolari pe an către National Zoo pentru susţinerea eforturilor de protejare în China a acestei specii clasificată drept "vulnerabilă".
Cel puţin 2.000 de panda-uriaş trăiesc încă în habitatul lor natural din centrul Chinei, în timp ce alte 600 trăiesc în grădini zoologice şi centre de reproducere în lume, potrivit grădinii de la Washington.
Cu o genetică asemănătoare ursului, panda se hrăneşte doar cu bambus. Cântăreşte în medie 100 de kilograme şi măsoară până la 1,80 metri. Particularitatea sa: are şase degete.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.