Trei testamente ale Arethei Franklin, scrise de mână, au fost descoperite în casa ei după câteva luni de la moartea artistei supranumite „Regina muzicii soul”, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aretha Franklin a murit pe 16 august 2018, din cauza unui cancer la pancreas. Membrii familiei ei au spus la acel moment că nu există un testament.

La începutul acestei luni au fost găsite trei documente: două, din 2010, au fost descoperite într-un birou încuiat, iar unul, din martie 2014, fusese ascuns sub pernele din sufragerie.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Testamentul cel mai recent, scris într-un caiet, prevede ca bunurile ei să rămână familiei, a spus avocatul David Bennett.

O parte din scris este greu de descifrat şi pe patru pagini cuvintele sunt mâzgălite şi frazele scrise pe margini.

Bennett, care a fost avocatul artistei timp de peste 40 de ani, a depus luni testamentele şi a declarat în faţa unui judecător că nu este sigur dacă ele sunt conforme cu legea din Michigan.

El a precizat că documentele au fost văzute de cei patru fii ai lui Franklin şi de avocaţii lor, dar ei nu au ajuns la un acord privind validitatea unuia dintre cele trei testamente.

Un comunicat transmis de administratorii averii lui Franklin arată că doi dintre fiii ei au obiectat cu privire la testamente.

O audiere este programată pentru 12 iunie.

Într-un proces separat, Kecalf Franklin, unul dintre fiii cântăreţei, susţine că mama lui l-a vrut ca reprezentant al moştenitorilor, în testamentul din 2014, însă Sabrina Owens, administrator la Universitatea din Michigan, va continua să fie reprezentanta.

Kecalf Franklin se opune, în prezent, planurilor de vânzare pentru 325.000 de dolari a unui teren aflat lângă casa mamei lui din Oakland County.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.