„The Apprentice - Povestea originii lui Trump” va putea fi văzut în cinematografele din România la doar o săptămână după premiera americană. Spectatorii din 34 de oraşe din ţară vor putea viziona filmul care îl are pe Sebastian Stan în rolul principal, doar la cinema, din 18 octombrie.
Filmul distribuit în România de CAY Films va putea fi văzut în prima săptămână în peste 60 de cinematografe: Bucureşti (Cinema City Cotroceni, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cinema City Sun Plaza, Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union, Cinemax Veranda, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Movieplex), Arad (Cinema City Atrium), Bacău (Cinema City), Baia Mare (Cinema City), Bârlad (Cityplex), Botoşani (Cinema Unirea), Braşov (Cinema City), Brăila (Cinema City), Buzău (Cinema City), Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Constanţa (Cinema City Park, Cinema City Vivo, Centrul Cultural Jean Constantin), Craiova (Cinema Patria, Cineplexx), Deva (Cinema City), Drobeta Turnu Severin (Cinema City), Galaţi (Cinema City), Gura Humorului (Casa de Cultură), Huşi (Cityplex), Iaşi (Cinema Ateneu, Cinema City), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Miercurea Ciuc (Csíki Mozi), Oradea (Cinema Palace, Cinema Oradea Shopping City), Piatra Neamţ (Cinema City, Cinema Mon Amour), Piteşti (Cinema City), Ploieşti (Cinema City AFI, Cinema City Shopping City), Râmnicu Vâlcea (Cinema City), Satu Mare (Cineplexx), Sibiu (Cinema Arta, CineGold, Cineplexx, Cinema Ion Besoiu), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Suceava (Cinema City), Târgu Jiu (Cinema City, Cinema Sergiu Nicolaescu), Târgu Mureş (Cinema City, Cineplexx), Timişoara (Cinema City Iulius, Cinema City Shopping City, Cinema Timiş), Topliţa (Cityplex Călimani), Turnu Măgurele (Cinema Flacăra) şi Zalău (Cinema Scala).
„The Apprentice” este „unul dintre cele mai controversate filme ale anului” (Slant Magazine), încă din perioada de post-producţie înregistrându-se încercări de a opri proiectul. Odată cu premiera din Competiţia Oficială a Festivalului de la Cannes simpatizanţii lui Trump au formulat nenumărate petiţii pentru a interzice distribuţia filmului în Statele Unite. Cu toate acestea premiera pe continentul nord-american a avut loc pe 11 octombrie, în plin an electoral.
Filmul urmăreşte „pactul faustic” al fostului preşedinte american cu influentul avocat de dreapta Roy Cohn. În anii ’70 - ’80, Trump încearcă să îşi creeze un imperiu imobiliar pe baza proprietăţilor tatălui său, Fred Trump, înainte de intrarea sa în scena politică. Avocatul vede în Trump protejatul perfect: cineva cu ambiţie brută, foame de succes şi dorinţa de a face orice pentru a câştiga.
Scenariul „nu este scris pentru a influenţa părerea oamenilor”, a spus Gabriel Sherman - scenaristul filmului - „fiecare alege ce vrea să ia din el. Este o poveste universală despre ucenicul care îşi depăşeşte maestrul”, a adăugat acesta.
„The Apprentice” este regizat de Ali Abbasi (cunoscut publicului din România pentru „Holy Spider”, „Border” sau seria HBO, „The Last of Us”). Rolul lui Donald Trump este interpretat de actorul de origine română, Sebastian Stan, alături de care, spectatorii îi vor putea recunoaşte în distribuţia filmului pe: Jeremy Strong („Succession”, „Armageddon Time”, „The Big Short”), Martin Donovan („Tenet”, „Big Little Lies”) şi Maria Bakalova („Guardians of the Galaxy Vol. 3”, „Borat Subsequent Moviefilm”).
Presa internaţională a întâmpinat filmul cu entuziasm, lăudând prestaţiile actorilor şi perspectiva regizorală: „Sebastian Stan este excelent în rolul tânărului Donald Trump” scriau cei de la BBC în timp ce Entertainment Weekly titra „The Apprentice oferă o paletă magistrală de interpretări care depăşesc cu mult obişnuita încercare de imitaţie a multor biopic-uri de la Hollywood.”
Variety găseşte filmul „tăios şi usturător”, cei de la Associated Press îl consideră „provocator, dacă nu şocant, distractiv dacă nu revelator, jucat impecabil şi în mod inerent controversat, pe care Ali Abbasi îl duce şi mai departe de atât”, iar cei de la The Hollywood Reporter adaugă: „Sebastian Stan şi Jeremy Strong sunt superbi în această relatare înfricoşătoare a alianţei necurate care l-a creat pe Donald Trump”. Concluzia vine de la Screen Rant: este „un film al naibii de bun”.
„The Apprentice - Povestea originii lui Trump” este distribuit de CAY Films.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...