Serialul românesc „Spy/ Master”, o producţie Max Original, a avut premiera mondială luni, în categoria Berlinale Series, un eveniment la care au participat peste 270 de invitaţi.
Actorii Alec Secăreanu, Ana Ularu, Svenja Jung, Parker Sawyers, Andreea Vasile, Laurenţiu Bănescu, Alexandra Bob, alături de scriitoarele Adina Sădeanu şi Kirsten Peters, regizorul Chris Smith şi producătorii Warner Bros. Discovery au fost prezenţi pe covorul roşu, la evenimentul din Berlin.
„Premiera Spy/ Master în cadrul unui festival atât de important precum Berlinale a fost o mare bucurie pentru noi. Evenimentul a fost sold out într-un minut de când au apărut biletele pe site-ul festivalului. Interesul pentru serial şi reacţiile de după vizionare ne-au demostrat că publicul de festival e deschis şi la poveşti cu arcuri mai lungi şi fire narative care încep aici şi se vor continua la câteva luni după, acasă pe platforma de streaming”, a spus Ioanina Pavel, producător creativ „Spy/ Master”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Abonaţii HBO şi HBO Max din toate teritoriile vor putea urmări noua producţie Max Original „Spy/ Master” în luna mai 2023.
Acţiunea din „Spy/ Master” este plasată la apogeul Războiului Rece şi prezintă o săptămână din viaţa lui Victor Godeanu (Alec Secăreanu, „God's Own Country”), mâna dreaptă a lui Nicolae Ceauşescu (Claudiu Bleonţ) şi cel mai important consilier al acestuia. Totuşi, Godeanu are un secret. Este agent dublu şi trebuie să fugă din România şi să scape de Ceauşescu înainte ca acoperirea lui să fie compromisă.
Având doar o şansă pentru a rămâne în viaţă, el se foloseşte de o călătorie diplomatică în Germania pentru a fugi în Statele Unite ale Americii. Ajutat de o agentă Stasi sub acoperire şi fostă iubită (Svenja Jung, Deutschland ’89), dar şi de un agent CIA (Parker Sawyers, Southside with You), Godeanu trebuie să evite agenţii KGB şi spionii propriei ţări (Ana Ularu, Siberia, şi Laurenţiu Bănescu, Umbre), pe deplin conştient că dezertarea îi pune soţia (Andreea Vasile, Umbre) şi fiica (Alexandra Bob, The Gymnasts) în pericol de moarte.
„Spy/ Maste” este scris de Adina Sădeanu şi Kirsten Peters, regizat de Christopher Smith (Temple), iar imaginea le aparţine lui Ben Wheeler BSC („The Tourist”, „The Baby”) si Ádám Fillenz HCA („Vienna Blood”, „Battle: Freestyle”). Antony Root, Johnathan Young şi Anke Greifeneder sunt producători executivi. Ioanina Pavel este producător creativ. Viktória Petrányi şi Judit Sós sunt producătoarele Proton Cinema, iar Tudor Reu este producătorul din partea Mobra Films.
Serialul este produs de Proton Cinema şi Mobra Films.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.