Cucuveaua, mierla, sfrânciocul roşiatic, vânturelul roşu şi pupăza îşi dispută titlul de "Pasărea Anului 2019 în România", în cadrul concursului lansat de Societatea Ornitologică Română pe pagina de Facebook. Timp de o lună, românii pot vota pentru una dintre cele cinci specii pe care specialiştii de la SOR le-au propus ca specie reprezentativă pentru ţara noastră în anul următor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am ales cinci specii dintr-un total de aproape 400 care apar în România pe care le propunem publicului. Dat fiind faptul că este pentru prima oară când organizăm acest concurs, am decis să avem cinci specii comune, pe care oamenii le pot observa cu uşurinţă atunci când ies în natură. Sunt specii care se regăsesc şi în oraşe, dar şi în arii naturale protejate, specii uşor de recunoscut, carismatice, cu o poveste interesantă pentru fiecare dintre ele”, a justificat cele cinci alegeri responsabilul de comunicare al SOR - Ovidiu Bufnilă.

Prima propunere este cel mai cunoscut răpitor de noapte din România - cucuveaua (Athene noctua). Este una dintre cele mai nedreptăţite specii - dat fiind că superstiţiile o dau drept un mesager al nenorocirilor, al calamităţilor şi al morţii. Superstiţiile provin de la priveghiurile din Evul Mediu. Noaptea, când decedatul era vegheat cu o lumânare şi cu obloanele deschise, din cauza mirosului greu - moliile mari erau atrase de lumina de la lumânări. Cucuveaua vânează aceste molii, sunt o delicatesă pentru ea, aşa că pasărea era prezentă la priveghi, în căutare de pradă. Oamenii au asociat-o pe nedrept cu moartea, dar cucuveaua este una din speciile care limitează populaţiile de rozătoare din aproapierea caselor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Mierla (Turdus merula) este a doua opţiune propusă la votare. Este specia pe care fiecare om care a ieşit în parc a auzit-o măcar o singură data, chiar dacă nu a văzut pasărea. Este mare amatoare de băi de soare, iar pentru a se curăţa de paraziţi, foloseşte furnici. Îşi lasă aripa pe furnicar, insectele urcă pe ea, mănâncă paraziţii şi o şi curăţă.

A treia specie supusă votului este sfrânciocul roşiatic (Lanius collurio) - un adevărat Vlad Ţepeş al lumii păsărilor. Denumirea ştiinţifică de gen, Lanius, înseamnă măcelar în limba latină, şi este acordată pentru felul unic de hrănire. Sfrânciocul prinde insecte, păsări mici şi rozătoare pe care le înfige apoi în ţepii arbuştilor sau în sârmă ghimpată şi de acolo se hrăneşte.

Vânturelul roşu (Falco tinnunculus) este specia de şoim cel mai des întâlnită în România şi în Europa. Se hrăneşte cu insecte, cu rozătoare şi rareori cu păsări de talie mică. Este extrem de uşor de recunoscut, pentru că zboară la punct fix, la înălţimi cuprinse între 4 şi 12 metri, de unde atacă prada. Este una din păsările care cuibăreşte şi în oraşe, inclusiv în Bucureşti.

Pupăza (Upupa epops) este specia cel mai uşor de recunoscut din cele cinci pe care le-au propus specialiştii de la SOR. Graţie „Amintirilor din copilărie” ale lui Ion Creangă, pupăza este o specie care se poate identifica lejer cu combaterea fenomenului de braconaj şi de vânzare ilegală a păsărilor sălbatice în România. Pentru pajişti, pupăza este echivalentul ciocănitorilor în păduri - prinde şi scoate de sub pământ coropişniţele, pe care le consumă.

Mecanismul de votare este simplu: Publicul poate accesa pagina de Facebook a Societăţii Ornitologice Române, iar în albumul dedicat Păsării Anului 2019 să ofere un LIKE speciei preferate. Pasărea care va avea cele mai multe voturi (LIKE-uri) pe data de 30 noiembrie va fi declarată specia anului 2019. Ea se va regăsi pe cardurile de membru SOR în anul 2019, va beneficia de un tratament de vedetă - de la articole pe siteul organizaţiei la postări de Facebook şi Instagram.

"Ne propunem să lucrăm mult mai mult pentru câte o specie în fiecare an. Există amănunte despre ele pe care oamenii le ignoră sau nu le cunosc. Sunt informaţii care să ne ajute să le protejăm, fie că vorbim despre habitatele pe care le pierd, fie că vorbim de resurse de hrană pe timp de iarnă. Până pe data de 30 noiembrie, noi vom furniza informaţii despre fiecare specie, astfel încât oamenii să poată decide care din ele merită mai multă atenţie, care din ele merită să devină pasărea anului 2019”, a mai spus Ovidiu Bufnilă.

Concursurile de acest gen sunt organizate an de an în fiecare ţară unde birdwatchingul câştigă teren, de la inventatorii aceste activităţi, din Marea Britanie, până la vecinii din Ungaria. De fapt, observarea păsărilor în natură este un hobby tot mai frecvent, iar în SUA, 20% din populaţie declară că sunt birdwatcheri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.