Regizorul american Brian De Palma a afirmat că scrie un scenariu pentru un "film horror" bazat pe scandalul Harvey Weinstein de la Hollywood, anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

De Palma, care a regizat filmul horror "Carrie" şi "Scarface" în anii 1970-1980, "urmăreşte foarte atent" scandalul, a declarat el pentru AFP.  

Weinstein a fost acuzat de viol şi de alte acte sexuale după ce s-a predat poliţiei din New York săptămâna trecută. Avocatul său a transmis că producătorul neagă acuzaţiile. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Cunosc multe dintre persoanele implicate", a afirmat De Palma, în vârstă de 77 de ani, într-un interviu acordat AFP, adăugând: "Am auzit poveşti de-a lungul anilor". 

El mai afirmă că regizorii trebuie "să câştige încrederea actorilor şi dragostea lor" şi să încalci acest lucru "este pentru mine cel mai rău lucru pe care îl poţi face, doar din cauza lăcomiei şi a poftelor tale".  

De Palma a mai precizat că scenariul, despre care a discutat cu un producător francez, ar avea ca scop combaterea acestui abuz din industrie "deşi personajul meu nu se va numi Harvey Weinstein". 

"Dar este un film horror, cu un agresor sexual, şi povestea va avea loc în industria cinematografică", a declarat el pentru Le Parisien. 

Cineastul a mai spus că mişcarea "#MeToo", campania împotriva agresiunilor sexuale şi abuzurilor, ar putea schimba fundamental subiectele filmelor şi felul în care sunt produse. 

"Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla atunci când femeile preiau controlul asupra esteticului. Dacă viziunea lor va fi atât de diferită de a noastră. Pentru că multe dintre filme sunt despre viziunea bărbaţilor, ceea ce văd ei", a subliniat De Palma. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.