O femeie din Scoţia, admiratoare a lui Eminem, are 16 portrete ale rapperului american tatuate pe corp şi, astfel, a stabilit un record mondial - este persoana cu cele mai multe tatuaje care înfăţişează un singur artist, scrie BBC.
Guinness World Records a spus că Nikki Patterson, din Aberdeen, deţine acum recordul pentru cele mai multe tatuaje cu acelaşi muzician.
Manichiurista avea 19 ani când şi-a făcut primul tatuaj cu starul. Acum în vârstă de 35 de ani, ea are în total 52 de tatuaje, iar 28 - inclusiv portretele - îl au la bază pe idolul ei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ea şi-a făcut primul tatuaj - un soare „la întâmplare” cu o faţă zâmbitoare - la vârsta de 18 ani. Apoi a început să îşi acopere corpul şi cu figura lui Eminem şi cu desene inspirate de muzica lui.
„Am auzit «Stan» când aveam 14 ani şi nu mai ascultasem ceva asemănător până atunci. M-a dat gata”, a spus ea. Despre Eminem, ea a declarat: „El a fost singura constantă din viaţa mea şi l-am văzut cântând live”.
Nikki Patterson a contactat Guinness World Records în timpul perioadei de izolare. După o verificare riguroasă, recordul mondial a fost confirmat. Oficial, el a fost acordat pentru 15 portrete, iar ea a adăugat un tatuaj de atunci.
Tatuajele, realizate de trei artişti diferiţi din Aberdeen, Edinburgh şi Chester (de unde este originară), sunt plasate pe braţe, picioare, piept şi degetele de la mâini.
„Chiar şi eu le pierd şirul”, a mai afirmat femeia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.