Rapperul 21 Savage a fost arestat duminică dimineaţă de Serviciul pentru Imigraţie din Atlanta, care dezvăluie că este originar din Marea Britanie, iar viza lui de SUA a expirat în urmă cu mai mulţi ani, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sha Yaa Bin Abraham-Joseph, pe numele său real, a fost arestat şi se află în custodia autorităţilor americane, acuzat că „se află ilegal în Statele Unite şi este şi un infractor condamnat”.

Rapperul în vârstă de 26 de ani a fost condamnat pentru o infracţiune cu droguri, în 2014, în Georgia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Brian Cox, purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru Imigraţie, a precizat că Savage a intrat în SUA legal în iulie 2005, când avea 12 ani, iar viza lui a expirat un an mai târziu.

Un reporter CNN l-a citat pe Cox care a spus că „întreaga identitate publică a rapperului este falsă”. „De fapt, a venit în Statele Unite din Marea Britanie, când era adolescent, şi a depăşit perioada vizei”.

Este foarte posibil ca el să rateze gala premiilor Grammy, care va avea loc pe 10 februarie, pentru care este nominalizat la două categorii ca artist invitat al lui Post Malone pentru piesa „Rockstar”. 

21 Savage a debutat cu un mixtape în 2015, când a semnat cu Epic Record. Cel mai recent album al lui, „I Am > I Was”, a debutat pe primul loc în Billboard 200. Săptămâna trecută, se afla pe locul al cincilea.

Avocata rapperului a declarat că face eforturi pentru a-l scoate pe Abraham-Joseph din arest. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.