Primul cântec din colecţia „Tracks II: The Lost Albums”, care conţine şapte albume semnate Bruce Springsteen lansate în această vară, se numeşte „Rain in the River”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În această vară, cântăreţul american va dezvălui o colecţie de 82 de piese inedite, înregistrate între 1983 şi 2018.

„Tracks II: The Lost Albums”, o colecţie majoră de materiale inedite, semnate Bruce Springsteen, vor fi lansate în vară. Şapte albume de studio care nu au văzut niciodată lumina zilei, înregistrate între 1983 şi 2018, vor fi disponibile pe 27 iunie. Primul cântec din această colecţie a fost dezvăluit. Se numeşte „Rain in the River”.

„În articolele despre mine, citesc adesea că am avut o perioadă albă în anii 1990”, spune el într-un videoclip care anunţă aceste şapte CD-uri. „Adevărul este că în tot acest timp am lucrat”.

 

„În timpul pandemiei, am terminat tot ce aveam în seif. Aceasta este Tracks II. Aceste albume pierdute sunt albume complete, dintre care unele ajunseseră până în faza de mixaj şi care nu au fost lansate niciodată”.

După cum sugerează şi titlul acestui proiect, aceasta este a doua oară în cariera sa când Boss lansează o colecţie de materiale inedite. În 1998, el a dezvăluit „Tracks”, un box set de 4 CD-uri cu 66 de piese inedite înregistrate între 1972 şi 1995.

„Tracks II” va fi şi mai mare: şapte albume, adică 82 de piese inedite, inclusiv 74 de melodii complet noi. Toate într-un set cu o broşură de o sută de pagini.

Cele şapte albume sunt intitulate „LA Garage Sessions '83”, „Streets of Philadelphia Sessions”, „Somewhere North of Nashville”, „Inyo”, „Twilight Hours”, „Perfect World” şi „Faithless”.

La jumătatea lunii mai, cântăreţul va porni într-un turneu european alături de E Street Band, grupul care îl însoţeşte de zeci de ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.