Cele două concerte Coldplay din Bucureşti, programate în 12 şi 13 iunie, parte din Music Of The Spheres World Tour, vor aduna pe Arena Naţională aproximativ 50.000 de fani în fiecare seară. În deschidere vor cânta Maisie Peters (UK) şi Emaa (Ro), anunţă organizatorii Emagic şi Live Nation.
Cele două concerte ale formaţiei Coldplay de la Bucureşti au bătut toate recordurile, marcând cel mai rapid sell-out pentru spectacole de stadion din istoria muzicii live din România.
Accesul pentru publicul general se va face începând cu ora 17.00, pe la cele trei intrări amenajate din Bulevardul Basarabia, Strada Maior Ion Coravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin.
Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să ţină cont de zona pentru care şi-a achiziţionat bilete şi să facă accesul prin artera indicată, consultând indicaţiile de mai jos şi harta stadionului. Accesul fiecărui participant în spaţiul de eveniment se va face exclusiv pe la intrarea indicată.
• Bulevardul Basarabia (bilete Standing, tribune, pachetele Kubik Experience, Supersolis Experience)
• Strada Maior Ion Coravu (bilete Standing, loje, tribuna M, tribune, pachetele Ultimate Spheres Experience, Floris Early Entry Experience, Kaotica Lounge Experience, Calypso Seats)
• Bulevardul Pierre de Coubertin (bilete Standing, tribune)
Posesorii de bilete VIP la categoriile Ultimate Spheres Experience, Floris Early Entry Experience, Kaotica Lounge Experience, Kubik Experience, Supersolis Experience şi Calypso sunt rugaţi să consulte informările privind programul personalizat corespunzător pachetului deţinut, primite pe adresele de email folosite la achiziţionarea biletelor.
Posesorii de bilete Infinity şi le pot ridica de la casa de bilete din Bulevardul Basarabia, în baza confirmării primite pe email de la platforma de ticketing emitentă şi a unui act de identitate valid.
Spectatorii care decid să vină devreme la stadion vor avea posibilitatea să îşi petreacă timpul în zona Maior Ion Coravu, care va fi disponibilă publicului în ambele zile de concert începând cu ora 12.00, până la finalul evenimentului, amenajată ca zonă de aşteptare, cu toate facilităţile, baruri, food trucks, standuri de merchandise şi altele. Accesul în zona de aşteptare Maior Ion Coravu nu presupune acces în eveniment înainte de deschiderea porţilor.
Emaa va urca pe scenă în jurul orei 18.30, Maisie Peters va concerta în jurul orei 19.15, iar concertul Coldplay va începe în jurul orei 20.30. Spectatorii sunt rugaţi să reţină că programul este orientativ şi, din pricina naturii evenimentelor live, acesta poate suferi modificări independente de organizatori – organizatorii recomandă participanţilor la eveniment să consulte siteul www.emagic.ro şi paginile de social media (www.facebook.com/emagic.romania/, www.instagram.com/emagic_romania/) pentru a fi la curent cu posibile modificări.
Acces/ Bilete
Accesul la concert va fi permis doar în baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată, până la finalul evenimentului. Cei care părăsesc zona evenimentului şi doresc să reintre vor fi nevoiţi să cumpere un bilet nou. Acelaşi lucru este valabil şi pentru posesorii de brăţări. Biletul şi brăţara trebuie păstrate pe toată durata evenimentului, iar spectatorii trebuie să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.
Biletul nu poate fi înlocuit/ reemis dacă este pierdut, furat sau distrus şi este valabil pentru o singură intrare.
Biletul nu poate fi transferat către o altă persoană sau revândut. Revânzarea sau reproducerea biletelor sunt ilegale.
Nu se accepta restituiri.
La stadion vor fi amplasate puncte de soluţionare a eventualelor situaţii ce pot apărea cu biletele achiziţionate, semnalizate cu „TICKET HELPDESK”. Fiecare Ticket Helpdesk va pune la dispoziţie operatori pentru platforma de ticketing oficială care a comercializat bilete pentru eveniment. Organizatorii nu încurajează achiziţionarea biletelor din alte surse cu excepţia celor comunicate oficial, iar accesul cu bilete achiziţionate din alte surse neoficiale nu este garantat.
Brăţări eco-fiendly
Spectatorii vor primi brăţări eco-friendly, confecţionate din material compostabil, pe care sunt rugaţi să le returneze după show la punctele semnalizate corespunzător, astfel încât să poată fi refolosite în următoarele concerte ale turneului, reducând în acest mod deşeurile.
Copii/ Minori
Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului şi luminilor puternice. Accesul copiilor de orice vârstă presupune achiziţionarea unui bilet la preţ întreg pentru aceştia.
Accesul minorilor cu vârsta de sub 16 ani este posibil doar dacă sunt însoţiţi de un adult, posesor şi el de bilet propriu. Un adult poate însoţi maximum 4 minori.
Transport green
Pentru cele două concerte Coldplay, în zilele de 12 şi 13 iunie, Primăria Municipiului Bucureşti, TPBI (Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov) şi STB (Societatea de Transport Bucureşti) vor pune la dispoziţie mijloace suplimentare de transport sustenabil cu program prelungit.
Astfel, Primăria Municipiului Bucureşti a comunicat că în cele două zile, în intervalele orare 16:00-20:30, şi 22:45-00:30, vor fi înfiinţate două linii de transport şi suplimentate alte două. Transportul către şi de la stadion se va face cu autobuze electrice, troleibuze cu autonomie şi autobuze hibrid, a informat PMB:
Înfiinţarea liniei 700 cu autobuze electrice – aceasta va funcţiona la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Unirii şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Unirii, Bd. Unirii, Piaţa Alba Iulia, Bd. Decebal, Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin.
Ultima plecare de la Piaţa Unirii către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Unirii va fi la ora 00:30.
Autobuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Bd. I. C. Brătianu” (ȋn ambele sensuri), situate pe Bd. Unirii ȋn zona magazinului Unirea Shopping Center, respectiv „Piaţa Unirii 4”, „Piaţa Unirii 1” şi „Piaţa Unirii 2”, amplasate ȋn Piaţa Unirii, precum şi la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.
Înfiinţarea liniei 87 cu troleibuze cu autonomie – aceasta va funcţiona (comun cu linia 86), la un interval de succedare de circa 10 minute, ȋn ambele sensuri, ȋntre Piaţa Romană şi Arena Naţională pe traseul: Piaţa Romană, Bd. Dacia, Str. Traian, Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Matei Voievod, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pierre de Coubertin.
Ultima plecare de la Piaţa Romană către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Piaţa Romană va fi la ora 00:30.
Troleibuzele vor efectua opriri ȋn staţiile: „Piaţa Romană” (din rondul Piaţa Romană), respectiv la Arena Naţională pe Bd. Pierre de Coubertin.
Suplimentarea parcului circulant pe linia 90 cu troleibuze cu autonomie - aceasta va funcţiona după amiază la un interval de succedare de circa 10 minute.
Ultima plecare de la Semănătoarea către Arena Naţională va fi la ora 20:30, iar ultima plecare de la Arena Naţională către Semănătoarea va fi la ora 00:30.
Suplimentarea parcului circulant pe liniile de noapte N1 şi N10 care vor fi dotate cu autobuze hibrid - acestea vor funcţiona ȋn intervalul orar 22:30-00:30 la un interval de succedare de circa 10 minute. La afluire transportul spectatorilor va fi asigurat pe inelul median (Şos. Mihai Bravu) de tramvaiele liniilor 1 şi 10 care sunt programate să funcţioneze la un interval de 6-8 min.
Ca urmare a numărului foarte mare de spectatori aşteptaţi, pentru a ajunge la stadion organizatorii recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun pentru a evita ambuteiajele. Organizatorii nu vor amenaja locuri de parcare.
Apă potabilă gratuită
În cadrul evenimentului vor exista staţii de apă potabilă gratuită pentru spectatori. În incinta Arenei Naţionale se vor comercializa băuturi răcoritoare, alcoolice şi mâncare. Toate băuturile vor fi servite doar la pahar refolosibil, pentru care se va percepe o garanţie de 15 lei pentru primul pahar, care se va schimba cu un alt pahar curat la achiziţionarea unei noi băuturi. Garanţia se va putea recupera de la punctele special amenajate, odată cu predarea paharului. La punctele de returnare pahare va fi acceptat pentru retur un maximum de 4 pahare/ o dată/ per persoană. Garanţia se va putea recupera doar dacă paharele returnate sunt intacte (nu se acceptă pahare rupte/ sparte/ îndoite/ topite/ cu scris pe ele/ cu stickers sau gumă de mestecat lipite pe ele, cu scrum în ele etc.). Toate produsele pot fi procurate cu numerar sau card bancar la toate punctele de bar, însă din cauza numărului mare de participanţi prezenţi la locaţie, plăţile cu card pot înregistra întârzieri.
Spectatorii ce deţin bilete pe gazon au acces la barurile şi toaletele de pe inel, precum şi la food trucks de la exterior, folosind scările special amenajate.
Obiecte permise
În zona de concert va fi permis accesul cu: bidoane de plastic (tip sport) reutilizabile goale, având capacitate de maximum 750 ml (nu se acceptă recipiente de tip PET), aparate de fotografiat compacte, brichete, medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de reţetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm. Este permis accesul cu produse de tip SPF în recipiente de plastic cu o capacitate de maximum 100 ml.
Obiecte interzise
În zona de concert nu va fi permis accesul cu: băuturi şi produse alimentare achiziţionate din afară perimetrului locaţiei, obiecte din sticlă (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante etc.), sticle PET, doze de aluminiu, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente (inclusiv laptopuri), lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro, biciclete, motociclete, trotinete şi skateboards.
La toate dintre cele trei zone de acces în stadion vor exista lockers (dulăpioare cu cheie) în număr limitat. În limita disponibilităţii, acestea vor putea fi folosite contra cost (25 lei, TVA inclus/ per locker).
Organizatorii recomandă spectatorilor să aibă pelerine de plaie. Umbrelele nu vor fi permise şi vor fi reţinute la filtrele de acces în spaţiul de eveniment, întrucât pot accidenta ceilalţi participanţi la concert. De asemenea, pentru siguranţa şi confortul spectatorilor, organizatorii recomandă utilizarea protecţiei solare (pălării, SPF – este permis accesul cu SPF în recipiente de plastic cu o capacitate de maximum 100 ml).
Organizatorii recomandă spectatorilor ca, odată intraţi în spaţiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieşire de urgenţă de sectorul în care au alocate biletele.
De asemenea, spectatorii sunt încurajaţi să repereze punctele de prim ajutor apropiate zonei în care au alocate biletele.
Înregistrarea de orice fel a spectacolului este strict interzisă. Managementul artistului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deţinut de participanţii la eveniment.
În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.
În incinta Arenei Naţionale, fumatul este strict interzis, mai puţin în zonele special amenajate şi marcate. Cei care nu vor respectă această regulă sunt pasibili de amendă.
Pentru siguranţa publicului şi bună desfăşurare a evenimentului, participanţii sunt rugaţi să se supună controlului corporal amănunţit la cererea agenţilor de securitate.
Organizatorul îşi rezervă dreptul de a folosi fotografii şi înregistrări video cu participanţii la eveniment în scop promoţional. Spectatorii îşi cedează - prin participarea la eveniment - toate drepturile pentru fotografii şi înregistrări realizate în timpul concertului, către organizator şi terţi.
Pentru siguranţa publicului şi bună desfăşurare a evenimentului, la accesul în incinta Arenei Naţionale vor fi puncte de control corporal amănunţit obligatoriu, iar participanţii sunt rugaţi să coopereze cu agenţii de securitate pentru efectuarea controlului şi eliminarea formării cozilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.