Premiera noului film al lui Woody Allen, „Coup de chance”, a fost perturbată luni seara la Festivalul de Film de la Veneţia de manifestanţi veniţi să denunţe selectarea regizorului newyorkez, precum şi pe cele ale lui Luc Besson şi Roman Polanski, regizori afectaţi de scandalurile #MeToo.
Manifestanţii au scandat „nu culturii violului” la premieră. Demonstranţii au fost escortaţi rapid de la eveniment, scrie BBC.
A group of apparent protesters walk by Woody Allen’s #CoupDeChance premiere. pic.twitter.com/0d4TSfG5Ov
— Variety (@Variety) September 4, 2023
Aceştia au împărţit un pliant pe care scria „Opriţi lumina reflectoarelor asupra violatorilor”, pentru a denunţa prezenţa la festival a lui Woody Allen, Roman Polanski şi Luc Besson (împotriva căruia acuzaţiile de viol tocmai au fost respinse definitiv de către instanţe).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Woody Allen, în vârstă de 87 de ani, a fost afectat de faptul că aproape toţi colegii i-au întors spatele în Statele Unite, în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală formulate de Dylan Farrow, pe care adoptat-o în copilărie împreună cu fosta sa soţie, Mia Farrow.
Spre deosebire de Roman Polanski, care a fugit de justiţia americană timp de 40 de ani în urma unei condamnări pentru relaţii sexuale cu o minoră, Woody Allen nu a fost urmărit în justiţie. Şi nicio anchetă privind agresiunea sa sexuală nu a fost încheiată vreodată.
„Coup de Chance”, cel de-al 50-lea film al său şi primul în limba franceză, a fost aplaudat în picioare de publicul veneţian la finalul premierei, informează Variety. Aflat în cinematografe pe 27 septembrie, „Coup de chance” este un thriller despre dragoste şi şansă în genul „Match Point”, cu Lou de Laâge, Valérie Lemercier şi Melvil Poupaud.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...