Cântăreaţa americană Pink a fost desemnată de Pollstar artista anului 2019, turneul ei „Beautiful Trauma” generând cele mai mari încasări anul acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Seria de concerte, începută pe 1 martie 2018 şi încheiată pe 2 noiembrie 2019, a generat încasări de 169,2 milioane de dolari, anul trecut, şi 215,2 milioane de dolari, anul acesta.

În 2019, peste 1,8 milioane de spectatori au participat la cele 68 de concerte din turneul care a cuprins în total 157 de show-uri, împărţite în şase segmente. În medie, veniturile generate de un concert au fost de 3,16 milioane de dolari, iar numărul de bilete vândute, de 26.749.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Nu cred în genuri sau limite. Ce este eroic la realizarea unui astfel de show, cu un astfel de repertoriu, este că poate fi un concert rock, poate fi teatru, poate fi Broadway, poate fi acustic”, a spus artista. 

Între cele mai de succes concerte din turneul de anul acesta au fost cel susţinut pe Wembley (Londra), în faţa a 72.615 persoane (16,6 milioane de dolari încasări), şi cele două de pe Olympiastadium din Munchen, în faţa a 113.564 de persoane (aproximativ 12 milioane de dolari încasări).

Elton John şi Ed Sheeran o urmează pe Pink în topul Pollstar, pe locurile 2 şi 3, cu încasări de pe urma turneelor de anul acesta de 212 milioane de dolari, respectiv 211,7 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.