Hotelul Okura din Tokyo, care şi-a închis porţile în urmă cu trei ani pentru lucrări, se va redeschide în septembrie 2019, reconstruit şi modernizat, a anunţat luni administratorul acestui prestigios edificiu, anunţă AFP.
Hotelul preşedinţilor americani (de la Richard Nixon la Brack Obama), al suveranilor şi celebrităţilor, şi locul în care s-a filmat unul dintre lungmetrajele seriei James Bond ("A doua şansă", 1967), precedentul Okura era considerat o capodoperă a anilor 1960, creat de arhitecţii Yoshiro Taniguchi şi Hideo Kosaka. Însă nu mai era la standardele hoteliere de lux din prezent.
Noul Okura, în parte conceput de arhitectul Yoshio Taniguchi, fiul lui Yoshiro, va fi construit sub forma a două turnuri (de 75 de metri, respectiv 188 de metri) cu birouri la etajele inferioare şi cu 508 camere de lux, săli de banchete şi spaţii de conferinţe.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Construcţia va reconstitui ambianţa care a existat la precedentul hotel, graţie prezenţei corpurilor de iluminat, meselor, fotoliilor, ceasurilor şi a altor obiecte care au contribuit în parte la notorietatea locului.
Spaţiul va găzdui şi Muzeul de Artă Okura, care a fost iniţial creat în 1917 ca primul muzeu privat de artă din Japonia.
Deschis în 1962, cu doi ani înainte de primele Jocuri Olimpice de la Tokyo, în perioada numită de "dezvoltare" şi inovaţie, Hotelul Okura va renaşte cu un an înainte de JO de la Tokyo din 2020.
În Japonia, nu este ceva neobişnuit ca edificiile, inclusiv sanctuare sau temple, să fie demolate în întregime pentru a fi renovate cu ultimele tehnici de construcţie paraseismică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.