Nominalizările primite de filmul „J’accuse” al lui Roman Polanski la premiile César au stârnit critici dure la adresa Academiei franceze, informează BBC.
Cel mai recent film al regizorului găsit vinovat pentru corupere de minori în urmă cu peste patru decenii a primit 12 nominalizări la cea de-a 45-a ediţie a galei premiilor César, inclusiv pentru regie.
Cineastul de origine poloneză, în vârstă de 86 de ani, a fost găsit vinovat de justiţia americană, în 1978, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată în vârstă de 13 ani, Samantha Geimer. El a recunoscut fapta, a petrecut 42 de zile în închisoare, apoi a fugit din Statele Uniteîn Franţa. De atunci, el se află în exil, iar în ultimii ani i-au fost aduse mai multe acuzaţii. În 2018, a fost exclus din Academia americană de film.
Alain Terzian, şeful Academiei franceze, a susţinut că, în acordarea premiilor, forul nu trebuie să ia o poziţie privind moralitatea.
Céline Piques, purtătoare de cuvânt a organizaţiei feministe Osez le Féminisme, a declarat pentru postul de televiziune francez LCI: „Sunt şocată. Cei 400 de profesionişti din cinematografie care au votat această nominalizare l-au aplaudat pe Polanski cu 12 selecţii - 12 este şi numărul femeilor, astăzi, care l-au acuzat pe Roman Polanski de viol. Nu este vorba despre moralitate, este vorba despre justiţie”.
„J'Accuse", premiat cu Leul de Argint la Veneţia 2019, îl are în rol principal pe actorul francez Jean Dujardin, premiat cu Oscar pentru prestaţia din „The Artist” (2012), care interpretează rolul ofiţerului de contraspionaj Georges Picquart care a dovedit că evreul Alfred Dreyfus, căpitan, a fost acuzat pe nedrept de spionaj pentru Germania. Cazul a divizat Franţa timp de mai mult de un deceniu, începând cu 1894.
Filmul, din distribuţia căruia fac parte Emmanuelle Seigner şi Louis Garrel, este o adaptare după romanul omonim al lui Robert Harris apărut în 2013. Harris este coscenarist şi a mai colaborat cu Polanski la „The Ghost Writer” (2010), cu Ewan McGregor şi Pierce Brosnan în distribuţie.
În noiembrie 2019, actriţa Valentine Monnier a declarat pentru cotidianul francez Le Parisien că Polanski a violat-o în 1975, când se aflau la o cabană de ski în Gstaad (Elveţia). La acel moment, ea a avea vârsta de 18 ani. Cineastul a transmis prin intermediul unui avocat că respinge acuzaţia de viol făcută de o actriţă franceză şi că ia în calcul acţionarea în judecată a ziarului Le Parisien.
Nu este prima dată când Academia César se află în centrul unei controverse din cauza lui Polanski. În 2017, el a fost ales să fie preşedintele juriului, însă a fost nevoit să renunţe, după ce decizia a stârnit un val de critici.
Autorităţile americane au încercat în mai multe rânduri să obţină extrădarea lui Polanski, care are cetăţenie franceză şi poloneză.
Franţa nu îşi extrădează cetăţenii, iar o curte de justiţie din Polonia a respins o cerere venită din partea SUA când Polanski filma în Cracovia în 2015.
În 2017, Samantha Geimer a declarat în faţa unei curţi de justiţie americane că l-a iertat pe Polanski şi că vrea să depăşească situaţia, însă curtea a refuzat cererea ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...