Starul rock Mick Jagger, în vârstă de 78 de ani, a fost testat pozitiv cu Covid-19, ducând la anularea concertului Rolling Stones programat luni seara, la Amsterdam, au anunţat organizatorii şi trupa.
"Mick Jagger tocmai a fost diagnosticat cu Covid-19 şi a părăsit sala bolnav”, au anunţat organizatorii pe site-ul lor.
"Spectacolul din această seară” de la Johan Cruyff Arena din Amsterdam este anulat”, au adăugat ei.
Mick Jagger şi-a cerut scuze pe contul său de Twitter pentru că a fost nevoit să anuleze concertul şi a promis că va decide o nouă dată cât mai curând posibil.
Biletele achiziţionate vor rămâne valabile pentru noua dată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.