Madonna a invitat-o pe Kylie Minogue pe scenă, joi, în cadrul turneului său Celebration Tour din Los Angeles. Cele două cântăreţe au început prin a interpreta „I Will Survive”, acompaniate doar de o chitară, şi au continuat cu hitul lui Kylie Minogue, „Can Get You Outta My Head”, în faţa unui public extaziat.
"Este un privilegiu să fiu aici şi să cânt cu voi. Şi tu eşti o luptătoare. Dumnezeu să te binecuvânteze, să nu renunţi niciodată", a spus Madonna, întâmpinând-o pe Kylie Minogue pe scenă. "Acesta este un moment pe care îl aşteptăm de foarte, foarte, foarte mult timp", a adăugat cântăreaţa australiană.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Madonna concertează cinci seri la Kia Forum din Inglewood, Los Angeles. După trei concerte, în 4, 5 şi 7 martie, ea va reveni la 9 şi 11 martie.
Cele două cântăreţe, în vârstă de 65 şi 55 de ani, nu au avut niciodată ocazia să lucreze împreună. „Au existat câteva ocazii, dar nu s-a întâmplat”, a explicat Kylie Minogue pe platoul emisiunii „Watch What Happens Live!”, în iunie 2022. „Aş fi dispusă să o fac”, a adăugat ea.
Kylie Minogue a postat pe reţelele de socializare şi un videoclip în care dansează în public, în timp ce Madonna interpretează „Ray of Light”. „Am aşteptat mult timp pentru asta! Mi-a plăcut să fiu alături de tine!!!! Celebration Tour şI acum este Ziua Internaţională a Femeii”, a scris ea pe Instagram.
Patru decenii de hituri
Cântăreaţa americană se află în prezent în Celebration Tour, care marchează, aşa cum sugerează şi numele, cariera sa de patru decenii, cu hituri care au marcat istoria pop-ului. Ea a fost nevoită să îşi amâne lansarea turneului din cauza unei infecţii bacteriene grave, fiind spitalizată în iunie 2023. A fost o experienţă pe care a povestit-o cu regularitate fanilor la concertele sale. Ea a amânat primele 41 de concerte ale turneului său.
Kylie Minogue, care a devenit faimoasă în 1987 cu coverul hitului anilor '60 „The Loco-Motion”, are, de asemenea, o listă impresionantă de hituri în palmares. Ea a revenit recent în top cu piesa „Padam Padam”.
În 2000, Madonna a purtat un tricou pe care era inscripţionat numele „Kylie Minogue” în cadrul MTV Europe Music Awards de la Stockholm, Suedia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.