Lungmetrajul ”Ilegitim”, de Adrian Sitaru, a fost premiat la gala de închidere a celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Francofon de la Namur pentru cea mai bună interpretare, trofeul revenind actorului Adrian Titieni, şi pentru cel mai bun scenariu, scris de Adrian Sitaru şi Alina Grigore, în timp ce scurtmetrajul ”O noapte în Tokoriki”, de Roxana Stroe, a fost distins cu Prix Format Court.
Filmul ”Ilegitim” al lui Adrian Sitaru, recompensat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2016 cu C.I.C.A.E Award - Premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă, este o producţie Domestic Film, în coproducţie cu Film Produkcja (Polonia) şi Damned Films (Franţa). Pelicula spune povestea a doi fraţi (interpretaţi de Alina Grigore şi Robi Urs) şi iubirea lor.
Din distribuţie fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu şi Mihaela Perianu.
Scenariul a fost scris de Alina Grigore şi Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silişteanu şi Alexandru Lorian Timoşca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu şi Theo Lichtenberger, în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip şi Dan-Ştefan Rucăreanu, iar producător este Anamaria Antoci.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”O noapte în Tokoriki” a fost selectat la numeroase festivaluri autohtone şi internaţionale, fiind una dintre cele mai apreciate producţii de gen ale anului. La Namur, dintre cele 12 pelicule scurte înscrise în competiţia internaţională, Format Court a desemnat scurtmetrajul Roxanei Stroe câştigător. Acesta este al patrulea an consecutiv în care este acordat premiul.
În competiţia oficială a festivalului a fost selectat şi filmul ”Două Lozuri”, în regia lui Paul Negoescu, cu Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol în rolurile principale.
Cel mai bun film al ediţiei de anul aceasta a festivalului a fost desemnat ”Orpheline”, de Arnaud des Pallières, cu Adele Haenel, Gemma Arterton şi Adele Exarchopoulos în rolurile principale.
Festivalul Internaţional de Film Francofon de la Namur a avut loc în perioada 30 septembrie - 6 octombrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.