Lori Loughlin revine la actorie după ce a ispăşit aproximativ două luni de închisoare în urma condamnării în dosarul „Varsity Blues” privind admiterile la universităţi americane de elită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ea va avea un rol episodic în sezonul secund al „When Hope Calls”, potrivit Variety.

Loughlin îşi va relua rolul Abigail Stanton, pe care l-a interpretat iniţial în „When Calls the Heart” (Hallmark Channel).

„When Hope Calls” este un spinoff al acelui serial. Primul sezon a fost difuzat de Hallmark Movies Now şi Hallmark Channel, dar producţia a fost mutată la GAC Family pentru sezonul doi.

Lori Loughlin a jucat în „When Calls the Heart” din 2014 până în 2019, când a fost arestată pentru implicarea în scandalul numit de FBI „Varsity Blues”. Pentru acest serial fusese comandat al şaselea sezon, însă, după arestare, scenele cu ea au fost eliminate şi a fost nevoită să părăsească show-ul.

Actriţa, care se află acum într-o perioadă de doi ani de eliberare sub supraveghere, apare în premiera sezonului secund din „When Hope Calls”, care va fi difuzată pe 18 decembrie.

„When Hope Calls”, a cărui acţiune se petrece în vestul Canadei, a fost creat de Alfonso H. Moreno, care este şi producător executiv. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.