Actriţele Laura Dern, Viola Davis şi Maria Bakalova şi cântăreaţa Celeste se numără între starurile cel mai bine îmbrăcate la gala Oscar de duminică seară.
Având în vedere că principalele ceremonii de anul acesta au avut loc în format virtual, gala Oscar de la Los Angeles, cu prezenţă fizică, a fost ocazia pentru staruri să etaleze costume şi rochii, bijuterii şi coafuri.
Cea mai importantă seară din calendarul evenimentelor a fost marcată de eleganţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Regina King, care a deschis gala, a purtat o rochie albastru deschis Louis Vuitton, în stilul anilor 1980. Premiată în urmă cu doi ani pentru rolul secundar din „If Beale Street Could Talk”, ea s-a aflat acum în cursa pentru trei trofee, cu „One Night In Miami”, primul lungmetraj pe care l-a regizat. Filmul nu a obţinut niciun trofeu.
Martin Desmond Roe şi Travon Free, premiaţi la categoria „cel ma bun scurtmetraj live-action” pentru „Two Distant Strangers”, au purtat costume în negru şi galben şi au adus un omagiu lui Kobe Bryant, dar şi mai multor americani de culoare ucişi de poliţie
Baschetbalistul Kobe Bryant şi fiica Gianna au fost între cele nouă persoane care au murit, la începutul anului trecut, într-un accident de elicopter. Între accesoriile purtate de Roe şi Free s-a aflat o broşă Dolce & Gabbana care reprezenta 24 şi 2, numerele de pe tricourile celor doi baschetbalişti. Numele a 17 americani de culoare ucişi de poliţie au fost scrise pe interiorul sacourilor.
O rochie Louis Vuitton a ales şi actriţa Maria Bakalova, starul din „Borat Subsequent Moviefilm”, pentru care a primit şi o nominalizare. Cu o anvergură de şase metri, realizată din 100 de metri de tul, rochia albă decorată cu diamante a fost senzaţia serii.
Viola Davis, selectată pentru rolul din „Ma Rainey”, a purtat o creaţie albă Alexander McQueen, în timp ce actriţele Andra Day şi Carey Mulligan, nominalizate la aceeaşi categorie, au optat pentru rochii aurii create de Vera Wang, respectiv Valentino.
Cântăreaţa britanică Celeste, nominalizată la categorie „cel mai bun cântec” pentru „Hear My Voice” din „The Trial of the Chicago 7”, a apărut pe covorul roşu purtând o rochie neagră cu franjuri roşii şi o poşetă Gucci în forma unei inimi.
Laura Dern, una dintre câştigătoarele ediţiei de anul trecut, a revenit la Oscaruri în calitate de prezentatoare. Într-o rochie Oscar de la Renta, alb cu negru, a impresionat, atrăgând aprecieri precum „una dintre femeile de la Hollywood cel mai bine îmbrăcate”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.