"Emmanuel" este titlul surpriză al EP-ului produs de Kanye West cu Sunday Service Choir. Un EP cu cinci piese, inspirat de "muzica veche şi latină" şi cu o durată de 12 minute şi 13 secunde.
Melodiile gospel au toate denumiri în latină: "Requiem Aeternam", "O Mira Nox", "O Magnum Mysterium", "Puer" şi "Gloria". "Emmanuel" înseamnă "Dumnezeu este printre noi".
Acest EP apare la un an de la albumul "Jesus Is Born", al aceluiaşi Sunday Service Choir şi celebrează "miracolul naşterii Domnului", potrivit unui comunicat preluat de The Hollywood Reporter.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Kanye West a avut un an dificil şi o campanie prezidenţială stranie, după ce s-a declarat candidat în iulie 2020 sub numele Birthday Party. În ciuda scorurilor între 0,2 şi 0,4%, el vrea să candideze şi în 2024.
Kanye West, născut pe 8 iunie 1977, este rapper şi producător muzical. Albumele lui au fost vândute în peste 32 milioane de copii şi au generat peste 100 milioane de accesări online. Kanye West a câştigat 21 de premii Grammy.
Rapperul este cel mai bine plătit artist din lume şi se clasează pe locul al doilea în lista celebrităţilor cu cele mai mari venituri în ultimul an, 170 de milioane de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.